Referinte critice (basm)

 

 

 

George Calinescu:

Nici Amintirile si cu atat mai putin Povestile nu sunt opere propriu-zise de prozator, valabile in neatarnare, ci in parti narate dintr-o intocmire dramatica cu un singur actor, monologica. Creanga este aci povestitor de basme, aci actor de compuneri ce intra in definitia veche a nuvelei. […]

Povestile lui Creanga, aci adevarate nuvele de tip vechi, aci milenare. […]Danila Prepeleac dovedeste ca prostul are noroc; […] Povestea porcului arata ca pentru o mama si cel ami pocit prune e un Fat-Frumos; […] Povestea lui Harap-Alb e un chip de a dovedi ca omul de soi bun se vadeste sub orice strai si la orice varsta. Nici Amintirle nu ies din aceasta formula simpla a nuvelei. In ele este simbolizat destinul fiecarui copil: de a face bucuria si supararea parintilor si de a o lua si el pe-ncetul pe acelasi drum pe care l-au luat si-l vor lua toti. In Amintirile lui Creanga nu este nimic individual,nimic cu caracter de confesiune ori de jurnal care sa configureze o complexitate sufleteasca noua. Creanga copilaria copilului universal. (Viata lui Ion Creanga, 1938; Ion Creanga. Viata si opera,editie noua revazuta, Editura pentru literatura, 1968, p. 297, 300-301.)

 

Placerea starnita de ascultarea lui Creanga nu e o placere de recunoastere a adevarului, ci e una de rafinament erudit. Nici un om cu gust nu citeste aceasta opera pentru ca sa ia cunostinta de “intreaga intelepciune populara, asa cum a fost cristalizata de veacuri in proverbe si zicatori”. Dimpotriva, in loc sa fie educativ, efectul acestei intelepciuni este ilaiant. Creanga foloseste un procedeu tipic autorilor carturaresti, ca Rabelais […] si anume, paralela continua, dusa pana la betie, intre actualitate si experienta acumulata. […]

Anon Pann ori Creanga, desi atat antopanismul cat si humulestinismul sunt varietati de rabelaisianism, adica de savoare comun. Asta vine din prejudecata ca autorul livresc trebuie sa fie neaparat un carturar. Eruditia insa nu are limie, si Anton Pann si Creanga sunt si ei niste mari eruditi si niste umanisiti in materie de stiinta si literatura rurala. Desi citatele lor nu sunt scoase din carti, ci din traditia orala, operele lor nu sunt mai putin carturaresti, structura scrierilor lor fiind aceeasi ca in opera lui Rabelais: adica o jovialitate enorma, care inabuse cel mai neinsemnat fapt intr-un roi de citate. […]

Si Anton Pann si Creanga sunt arhivari de traditii, dar in intelesul rabelaisian. Creanga este un umanist al stiintei satesti, sctand din eruditia lui un ras gros, fara a fi totusi un autor “vesel” prin materie. Continutul Povestilor si Amintirilor este indiferent in sine, ba chiar apt de a fi tratat liric ori fantastic,vesela sau hohotirea interioara,setea nestinsa de vorbe, sorbite pentru ele insele, dintr-o voluptate strict intelectuala. (Idem, cap. Jovialitatea lui Creanga, p. 349, 350, 351-352.)

 

 

Tudor Vianu:

Imaginile, metaforele, comparatiile lui Creanga sunt proverbe sau ziceri tipice ale poporului, expresii scoase din marele rezervoriu al limbii. […]

Zicerile tipice sunt in Creanga mijloacele unui artist individual. Prin ele ne vorbeste un om al poporului,dar nu un exemplar impersonal si anonim. Multimea expresiilor tipice in scrisul lui Creanga zugraveste o natura rustica si joviala,un stilist abundent, folosind formele oralitatii. Interesul estetic al cazului lui Creanga este ca in el coectivitatea populara ea devenit artistul individual incantat sa pluteasca pe marile ape ale graiului obstesc. Buna dispozitie cu care foloseste, intr-o proportie voit exagerata, zicerile comune oamenilor din Humulesti si din aiurea, dovedeste ca a incetat de a mai fi o functiune spontana si incostienta, pentru a deveni un mijloc reflectat in serviciul uor scopuri artistice. Ceea ce observatorului superficial ii apare ca folclor, este de fapt creatie artistica, grefata pe o inzestrare individula, jovialitate si verva. […]

Unic prin geniul lui oral, Creanga apare, prin neasemanata lui putere de a evoca viata, un scriitor din linia realismului lui Negruzzi, ramanand un reprezentat tipic al “Junimei” prin aceavigoare a constiintei aristice care il uneste asa de strans cu Maiorescu si cu Eminescu, bucurosi din primul moment a fi ghicit in el o constiinta inruduta. (I. Creanga, in Arta prozatorilor romani, Bucuresti, Editura contemporana, 1941, p. 110, 111, 119.)

 

Vladimir Streinu:

Desi restransa, opera lui formeaza un adevarat ciclu rapsodic taranesc. In versiune noua, pentru adulti,el a stiut sa fixeze climatul de poveste populara, al carei lexic l-a rafinat, pastrandu-l aspru in sunet; a ajuns sa-irotunjeasca arta compunerii, mentind-o totusi naiva; a dat fabulei starvechi valoare literara culta, fara sa-I usuce fragezimile; cu virtute proprie, a sporit linia unor neinsemnate fapte scolaresti pana la dimensiunea uriasa a datinei, a superstitiei si a miturilor; a facut , in sfarsit, opera de Homer al taranimii romanesti. (Ion Creanga, in Clasicii nostri, Bucuresti, Casa scoalelor, 1943, p. 201.)

Nicolae Manlescu:

Mentlitaea lui Creanga se intemeiaza pe bun-simt si pe natural, […] prin neacceptarea cu duiosie a oameilor “asa cum sunt”, deci cu intelegere pentru slabiciunile oamenilor. […]

El nu se mira de nimic (decat prefacut) si cu crtica,. Singurele personaje negative din opera lui (daca notiuna ca atare n-ar fi cu totul nepotrivita) sunt acelea care contrazic natura, ca, de exemplu, omul span sau omul ros. […]

Tipul lui Creanga este al clasicului (inteleptului), care, patruns de stabilitatea celor omenesti,in ciuda apartenentelor schimbatoare, nu se simte lipsit sa reia esperiente de mii de ori consumate spre a ajunge la adevaruri vechi asupra omului. Povestile, amintirile nu sunt, ca scrierile lui Slavici,ca ale realistilor critici, opera de observatie, nu, ci, se stie, ele demonstreaza, ilustreaza “observatiuni morale milenare” (G, Calinescu). […]

Creanga e altceva, nici narator taran,nici folclorist, culegator, prelucrator, basmele lui nu sunt rescrise, impodobite, alterate in structura lor (ca ale lui Slavici). Fara a iesi din schemele basmului popular, fara a inventa nimic esential, Creanga retraieste cu ingenuitate intamplarile povestite. Geniul humulsteanului este aceasta capacitate extraordinara de a-si lua serios eroii (fabulosi sau nu, oameni sau animale), de a le retrai aventurile, de a pune cu voluptate in fiecare propriile lui aspiratii nerostite, slabiciuni, vitii, tulburari si uimiri, adica de a crea viata. El e creatorul unei “comedii umane” tot asa de profunda si de universala in tipicitatea ei precum aceea a lui Sadoveanu (Recitind povestile lui Creanga, in Lecturi infidele, Editura pentru literatura, 1966, p. 7, 8, 11.)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Georgescu Corina Violeta

 

About these ads
Published in: on noiembrie 10, 2009 at 7:27 pm  Scrie un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: http://ingeniumliteratura.wordpress.com/2009/11/10/referinte-critice-basm/trackback/

Feed RSS pentru acest post.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: