Intrebari existentiale(fara raspuns…)

Cine sunt eu? Am o ideea mult prea incetosata pentru a ma putea pronunta intr-o maniera in care sa-mi dovedesc inteligenta si capacitatea de a raspunde unei intrebari atat de banale, astfel incat voi afirma fara stralucire: „Nu stiu”. Provin, insa din suflu existential al vietii, din maduva Universului, de vrei, ca oricare alta fiinta, prinsa intre subtile umbre, tulburate de pulsatia lautrica ce ma nauceste si-mi zbate nebuna-n piept, acea pulsatie ce nu o pot asupri defel. De ce? Pentru ca este jaraticul in care acel ‚cineva” scormoneste-n disperare pentru a reaprinde, fie si pentru o clipa o scanteie din flacara purtata de orice fiinta, dar stinsa cu cruzime la nastere de pacatul originar. Pare atat de ironic ca simpla-mi existenta sa-mi fie sortita unei conditii de intuneric, intuneric rece, incoltita in nestiinta, depinzand de o licaire pentru a ma ghida spre ceea ce-mi este rezervat in viata.

Cert este ca eu caut fericirea visatorului depravat, dulceata zambetului de copil, si cunoasterea absoluta(oare a mea?!…). Candva Diderot a zis „Gustul pentru extraordinar este trasatura mediocritatii”-stiu asta prea bine. Eu nu caut extraordinarul colectiv, atat de fals si acru, ci al meu, iar sublimul proprie-mi fiinte este insusi Totul existential. Menirea mea este de a ma cali in zbuciumul nebuniei, de a sfarteca dusmanii ce-mi vor sta in cale(oricat de elucubrant si fatalist ar suna), caci fara un impediment de trecut rolul meu ar fi pur figurant. Dusmani sunt multi, acela ce insa pana si un orb ca mine, Oana-Maria Stefanescu, ca tine, ca noi toti, il cunoastem prea bine este Timpul, ceilalti sunt simplii anodini. Fie omori Timpul, fie il prinzi voit de mana si-l lasi sa te tarasca intr-un labirint, unde izbit de toate coturile neantului te destepti inspre descoperire, inainte ca el sa te omoare.

Cu toate astea imi este imposibil a crede ca exista oameni care se sting impliniti, cununati de soarta. Cu totii avem un scop, dar prea putini ajungem sa-i cuprindem finalitatea in palma pana la sfarsitul zilelor. Singura mea incertitudine este ca acea ardoare ce-mi zbate-n vine se va stinge cu totul, si ma voi exclude cu o sfarsire fara de rusine din propria-mi devenire.

Stefanescu Oana-Maria

Published in: on Octombrie 25, 2009 at 2:52 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://ingeniumliteratura.wordpress.com/2009/10/25/intrebari-existentialefara-raspuns/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: