LA TIGANCI

NUVELA FANTASTICA

Mircea Eliade, scriitor interbelic, este unul dintre personalitatile care s-a afirmat atat pe plan stiintific, cat si literar, abordand urmatoarele domenii de activitate: religie, istorie, lingvistica, antropologie, folclor, literatura, mitologie.

Nuvela fantastica ,,La tiganci” este scrisa la Paris in 1959 si publicata mai intai in revista ,,Destin”, la Madrid (1962), pentru ca ulterior in 1967, sa apara in revista romaneasca “Secolul XX”.

Titlul nuvelei desemneaza o locatie aparent reala, casa unor tiganci din Bucuresti, insa in esenta, el denumeste un spatiu sacru, zona liminala intre viata si moarte, constituind simbolul puritatii camuflate in profan.

In incipit se fixeaza cadrul desfasurarii actiunii, Bucurestiul de altadata, o locatie reala cu semnificatii mitice. Mircea Eliade insusi afirma ca orasul copilariei sale, Bucuresti, este ,,centrul unei mitologii inepuizabile”.

O banala calatorie cu tramvaiul, intreprinsa de personajul principal al nuvelei, un profesor de pian, Gavrilescu caruia, datorita caldurii inabusitoare, i se trezeste in minte o aventura araba a colonelului Lawrence: ,, Arsita aceea teribila a Arabiei l-a lovit ca o sabie. L-a lovit in crestet ca o sabie, amutindu-l”. Aceasta amintire il determina pe Gavrilescu sa isi inchipuie, ca ar putea sfarsi ca si Lawrence, rapus de caldura, fiind de fapt o presimtire a aproprierii mortii.

Taxatorul din tramvai aduce in discutie bordelul tigancilor, o casa rau-famata, despre care toata lumea se ferea sa discute, cititorul fiind avertizat ca acolo se petrec lucruri neobisnuite, care depasesc sfera cotidianului.

Personajul isi aminteste ca si-a uitat partiturile la eleva sa, Otilia Voitinovici, prin rememorare luand parte la existenta misterului. Coboara la prima statie pentru a lua tramvaiul in sens invers insa, pe parcurs, comportamentul sau sufera o schimbare majora. Pe fondul caldurii aprige, el rememoreaza amintiri foarte vechi, legate de prima sa iubire, inaintand calauzit de acestea spre ,,o oaza de racoare”, spre gradina tigancilor, umbrita de nuci uriasi, simbol rau-prevestitor asociat cu aproprierea mortii. Astfel, se realizeaza trecerea intr-o alta dimensiune spatiala si temporala, cea ireala, sacra.

In continuare, actiunea se desfasoara in locul numit ,,la tiganci”, care sugereaza pregatirea initiatica a personajului pentru moarte. Toate simbolurile mortii sunt neglijate de Gavrilescu, el fiind prea preocupat de realitatea cotidiana, singura pe care o cunoaste.

Jocul propus de fete, identificarea tigancii, este un ritual la care personajul nu consimte, fiind prea ancorat in lumea reala. Pentru a se putea sustrage tuturor acestor probe, personajul alege sa se refugieze in trecut. Acest lucru atrage dupa sine o alta proba, strabaterea incaperii intunecate, a unui labirint, spatiu al initierii in sacru parcurs intr-o stare aflata intre vis si realitate. Incercarea de eliberare din profan o constituie invaluirea sa in giulgiu, reprezentare clara a mortii. Planul real la care se revine ii este total necunoscut personajului. Doamna Voitinovici nu mai locuieste acolo, eleva sa Otilia se maritase, bancnotele pe care le detine nu mai sunt valabile. Personajul nu percepe schimbarea conditiei sale existentiale nici dupa ce percepe toate aceste modificari, fiind convins ca totul este o neintelegere.

Punctul de maxima deruta este momentul in carem ajuns acasa, afla ca sotia sa Elsa, se mutase cu multi ani in urma, dupa disparitia stranie a sotului sau.

Revenirea la planul ireal implica despartirea de realitatea care il refuza. Birjarul, fost dricar, il conduce pe drumul catre moarte. ,,Cortegiul funerar” trece prin locuri impuse de traditie, oprindu-se in fata bisericii. Intalnirea sa cu Hildegard, iubita sa din tinerete are rolul de a-l calauzi spre moarte. Desi Gavrilescu nu constientizeaza ireversibila sa trecere spre moarte, ancorandu-se in continuare in amintiri ale realitatii din care a facut parte, este condus treptat de la starea de veghe catre cea de visare: ,,Toti visam(..). Asa incepe. Ca intr-un vis.” Cei doi se indreapta spre padure, simbol al unei existente noi, dincolo de moarte. Finalul ramane astfel deschis interpretarilor oricarui cititor.

Nuvela fantastica ,,La tiganci” reprezinta o transpunere artistica a conceptiilor filozofice ale lui Mircea Eliade: “camuflarea” sacrului in profan si suprapunerea celor doua planuri, care genereaza misterul, inadmisibilul. De fapt, experienta protagonistului este o alegorie a trecerii sufletului catre moarte.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Burta Simona

 

Published in: on Noiembrie 10, 2009 at 8:10 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://ingeniumliteratura.wordpress.com/2009/11/10/la-tiganci/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: