Evoluţia prozei în literatura română

Proza este modul de exprimare care nu este supus regulilor de versificaţie. Îi lipseşte structură formală a poeziei şi, în locul strofelor, are paragrafe. Operelor în proză le lipseşte şi limbajul poetic al opererelor lirice, fiind caracterizate prin exprimarea ideilor în forma obişnuită a limbajului curent. În acelaşi timp, operele în proză au personaje şi o un fir narativ, prin intermediul cărora autorul îşi exprimă ideile. Proza este modalitatea caracteristică de exprimare pentru basme, povestiri, nuvele şi romane.

Istoria prozei în literatura românească începe cu basmul, naraţiune populară cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează forţele binelui şi ale răului în lupta pentru şi împotriva fericirii omului. Basmul este una dintre cele mai vechi specii ale literaturii şi a fost răspândit în număr mare, încă din antichitate. Diferitele popoare ale lumii au în literatura lor basme care mai de care mai diferite, însă indiferent de perioada în care acestea au luat naştere, de naţionalitatea poporului de care aparţin şi de natură populară sau cultă a acestora, basmele prezintă aceleaşi caracteristici. În primul rând, basmele au întotdeauna un conflict puternic între bine şi rău, în urma căruia binele iese întotdeauna câştigător. La acest conflict iau parte personaje atât din lumea oamenilor, cât şi creaturi fabuloase, cum ar fi zmeii sau zânele. Acţiunea se desfăşoară pe un singur fir narativ şi pe o întindere scurtă, iar timpul şi spaţiul nu sunt precizate. Basmele încep, aproape inevitabil, cu structură a fost o dată… sau o variantă modificată a aceleaşi sintagme, în cazul unui basm cult.

În literatura românească, eroul specific al basmelor populare este Făt-Frumos, unicul fiu al unui împărat, care porneşte pe drumul maturizării, ajungând în final demn de titlul său nobiliar şi de a trăi fericit până la adânci bătrâneţi. Uneori, aceast personaje este schimbat, el fiind înlocuit de Prâslea, fiul cel mai mic al împăratul cu trei feciori. Indifirent de situaţie, el trebuie să parcurgă acelaşi drum iniţiatic şi să treacă printr-o serie de probe de foc. Un exemplu de basm cult din literatură noastră ar fi Povestea lui Harap-Alb, opera în proză scrisă de Ion Creangă. Basmul lui Creangă este, totuşi, atipic, deorece eroului său, Harap-Alb, îi lipseşte caracteristicile tipice lui Făt-Frumos – curajul, convingerea şi calităţile eroice. El este mult mai uman şi apropiat de cititor, aşa că ne este uşor să ne identificăm cu Harap-Alb şi să îi înţelegem ezitarea de a acţiona în faţa primejdiilor din faţa sa.

Ca o evoluţie de la basm, avem povestirea, specie de proză devenită celebră în urma operei scriitorului şi poetului renascentin Giovanni Boccaccio, Decameronul. Povestirea este o specie a de dimensiuni reduse, cu un număr mic de personaje şi care povesteşte o întâmplare semnificativă din viaţa unui personaje. În povestire, relatarea întâmplărilor se face la persoana I şi accentul cade pe întâmplarea în sine, nu pe evoluţia personajelor sau pe psihologia acestora. În acealsi timp, pentru o povestire, vital este şi faptul în care această este relatată, atmosfera şi spaţiul în care are loc această. Se poate vorbi, deci, despre un adevărat ceremonial al povestirii, în care rolul cel mai important îl are povestitorul, a cărui îndatorire este să menţină viu interesul ascultătorilor săi. Specific acestei specii este aşa-numita povestire în ramă, care decurge pe un anumit tipar bine stabilit. În primă fază, se stabileşte atmosferă, se conturează cadru iniţial şi, din multitudinea personajelor prezente, iese în evidenţe povestitorul. O dată cu apariţia acestuia, putem trece la a doua fază, povestirea propriu zisă, relatată de povestitorul într-un mod care să incite curiozitatea celorlalţi. În final, se revine la cadrul iniţial şi povestitorul, împreună cu celelalte personaje trag concluziile.

În literatura românească, Mihail Sadoveanu a fost cel care a scris o serie de povestiri, intitulate La hanul Ancuţei şi Vasile Voiculescu a scris povestiri ca Lostriţa şi În mijlocul lupilor. Cea din urmă este relatarea unui judecător de pace a evenimentelor ce au avut loc cu nişte ani în urmă, pe vremea în care era staţionat la într-un satul de munte. Acolo, el a cunoscut un bărbat, Luparul, care părea să aibă o legătură deosebit de strânsă cu lupii din pădure.

Diferenţele dintre cele două specii menţionate până acum, basmul şi povestirea, sunt evidente. În primul rând, basmele se concentrează pe o serie de întâmplări la care iau parte personaje bune sau rele, în timp ce povestirea relatează o singură întâmplare, menită pentru a impresiona. În acelaşi timp, o diferenţă foarte importantă este felul în care acestea sunt relatate. Povestirea este narată la persoana I, pentru efectul dramatic şi pentru a reda subiectivitatea sentimentelor personajului povestitorul, în timp ce basmul este la persoana III-a, menit să redea doar morală întâmplărilor şi mesajul – binele învinge răul.

O importanţa specie a prozei este nuvelă. Această este o specie clasică a genului epic, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict unic, concentrat; personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, în funcţie de contribuţia lor la desfăşurarea acţiunii. Nuvela prezintă fapte într-un singur conflict, cu o intrigă riguros construită, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decât pe acţiune. O nuvelă este mult mai scurtă decât un roman, însă mai lungă decât o povestire. Nuvelele se clasifică după criteriile comune ale subiectului cu modalitatea lui de realizare în nuvele istorice, psihologice, fantastice, filozofice şi anecdotice. Fiecare dintre acestea are o abordare diferită a subiectului şi se bazează pe diferite structuri.

Spre exemplu, o nuvelă psihologică pune accentul pe personajul principal şi schimbările care au loc în interiorul acestuia pe măsură ce naraţiunea avansează. Interiorizarea şi evoluţia personajului sunt analizate şi trăirile acestuia puse sub lupă. În nuvele psihologice, se valorifică temerile personajului şi zbuciumul sau interiori, conturându-se un conflict puternic între două părţi opuse a aceluiaşi individ. Pentru a arăta toate astea, se regurge la monologul interior şi exprimarea prin stilul indirect liber. Nuvele psihologice celebre sunt În vreme de război a lui Ion Luca Caragiale şi Moară cu noroc, de Ioan Slavici.

Cea din urmă nuvele îl are în centru pe Ghiţă, un cizmar care ia în arendă cârciumă Moară cu noroc, pentru a economisi bani şi a oferi familiei sale o viaţă mai bună. Din pricina influenţei nefaste a lui Lică Sămădăul, această dorinţă nobilă pare să îi dispară din minte, Ghiţă fiind acum hotărât să strângă cât mai mulţi bani. Această schimbare în Ghiţă se află în centru nuvelei, arătând transformările care au loc în interiorul personajului central.

Nuvele istorice sunt cele care, spre deosebire de toate celelate, au ca temă centrală istoria şi îşi găsesc sursele de inspiraţie în cronicele istorice. Deasemenea, conflictele sunt specifice epocei respective, nu o dată fiind de natura socială sau politică. Nuvele istorice se distanţează de realitatea istorică şi o îmbină cu ficţiunea, iar evocarea trecutului se face cu ajutorul mijloacelor artistice. Reconstituirea epocii se face şi prin limbaj, mentalitatea personajelor şi comportamentul lor, relaţiile sociale dintre acestea, obiceiuri şi vestimentaţie. Probabil cea mai celebrea nuvelă istorică din literature romană este Alexandru Lăpuşneanu, scris de Costache Negruzzi.

Publicată în 1840 în revista Dacia literară, nuvela povesteşte, evenimentele care au avut loc în timpul celei de-a doua domnii a domnului Alexandru Lăpuşneanu şi răzbunarea acestuia pe boieri care l-au trădat. Personajul principal, Lăpuşneanu, este un personaj rotund a cărui personalitate şi intenţii nu sunt clar delimitate, fiind imposibil de încadrat în categorii gen bun sau rău.

Nuvele sunt diferite de povestiri, în primul rând, prin felul în care acestea sunt narate. Nuvela, specie clasică, este relatată la persoana a III-a, de un narrator omniscient şi obiectiv, în timp ce povestirea este la persoana I şi caracterizată în primul rând prin subiectivitatea naratorului-personaj. Atenţia în nuvelă este predominant pe personaje, acţiunea fiind doar un mod de a vedea evoluţia acestora, în timp ce povestirea pune accentul pe o întâmplare importantă din viaţa personajului.

Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acţiune complexă ce se poate desfăşura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a căror personalitate este bine individualizată şi al căror destin este determinat de trăsăturile de caracter şi întâmplările ce constituie subiectul operei. În evoluţia literaturii românele au fost încadrată în diferite categorii şi sub-specii, potrivit perioadei căreia îi aparţin său stilului abordat. În literatură autohtonă, putem identifica următoarele tipuri de romane: cel tradiţional, cel modern obiectiv şi cel modern subiectiv. Fiecare dintre acestea sunt caraterizate prin diferite trăsături definitorii.

Romanul tradiţional are ca temă viaţa ţăranilor şi probleme cu care aceştia se confruntă, dar în acelaşi timp, are o viziune oarecum idealizată asupra ţăranului român. Naraţiunea se face la persoana a III-a, naratorul este omniscient şi focalizarea este zero. Personajele care iau parte la acţiune sunt plate, fără a suferi o evoluţie sau o schimbare, alt faţă de cea firească. Sunt personaje tip, care prezintă valorile colective a categoriei de oameni pe care o reprezintă.

Romanul lui Mihail Sadoveanu, Baltagul, este cel mai bun exemplu de roman tradiţional din literature românească. Acesta a fost scris în numai şaptesprezece zile şi prezintă povestea Vitoriei Lipan, ţărancă din satul muntenesc Măgura Tarcaului. Aceasta pleacă în căutarea soţului ei, Nechifor Lipan, împreună cu fiul ei Gheorghiţă. Dând dovadă de inteligenţă şi tenacitate, Vitoria reuşeşte să îi găsească rămăşiţele lumeşti ale soţului ei şi să îi identifice şi pedepsească pe asasini acestuia, Ilie Cutui şi Calistrat Bogză. Vitoria are trăsăturile femeilor muntence, încă frumoase după ce au dat naştere la mai mulţi copii, capabile şi inteligente. Ea preţuieşte tradiţia şi e credincioasă, dar şi o persoană supersitioasa care crede în semne şi caută sfatul vrăjitoarelor. Ea este tipul femeii muntence.

Romanul modern obiectiv este cel care se supune regulilor lui Eugen Lovinescu. Acest timp de modernism în literatura noastră este numit modernism lovinescian. Potrivit lui Lovinescu, scriitori ar trebui să mute tematică romanelor lor de la sat la oraş, şi să schimbe personajele, de la ţărani la intelectuali. Totuşi, dacă schimbarea ar fi fost prea bruscă, măcar o obiectivizare a prozei trebuia să aibă loc, pentru ca literatura română să se sincronizeze cu spiritul veacului. În urma acestei teorii, a apărut şi primul roman modern obiectiv, Ion de Liviu Rebreanu.

Ion spune povestea unui tânăr ţăran dintr-un sat ardelean, care îşi doreşte, mai mult decât orice, să aibă pamanat. Romanul arată, în acelaşi timp, destinul ţăranului din Ardealul şi destinul intelectualului din acea lume. Ion este o monografie a satului ardelean. Împărţit în două părţi, Glasul Pământului şi Glasul Iubiri, romanul a fost inspirat dintr-o serie de poveşti auzite de Liviu Rebreanu la el în sat şi de o scenă văzut de acesta într-o zi pe hotarul satului, în care un tânăr sărută pamanul ca şi când acesta era o iubită.

În ciuda temei sale, Ion nu are nici pe departe viziunea ideală asupra ţăranului roman. Personajul central este obsesiv în dorinţa lui de a avea pământ şi nimic nu este mai important de acesta. Astfel, el face tot acea ce e omenesc posibil pentru a avea cât mai multe hectare, fără să se gândească la consecinţele pe care acţiune sale le pot avea. Personajele sunt rotunde, complexe, şi, spre deosebire de cele din romanele tradiţionale, nu sunt tipologii şi nu prezintă valori colective.

Romanul modern subiectiv este a apărut în România în perioada interbelică. Acest timp de roman are naraţiunea la persoana I şi un narator personaj. În romanele moderne subiective, nu exista momente ale subiectului sau o anumită ordine a întâmplărilor, deoarece naratorul ne povesteşte experienţele pe măsură ce şi le aminteşte. Astfel, în romanele de acest gen, avem diferite tehinici narrative că memoria involuntară, flashback-ul, timp subiectiv şi memorie afectivă.

Primul roman modern subiectiv românesc a fost Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, scris de Cămil Petrescu. Romanul relatează drama incertitudini trăită de Ştefan Gheorghidiu. El se înrolează în armată şi pleace pe front, unde este mereu măcinat de întrebarea M-a înşelat Ela, soţia mea, sau nu? Povestea dintre cei doi ne este relată de pe front, în timpul războiului.

Diferenţele dintre cele trei tipuri de romane sunt colosale. În timp ce primele două sunt caracterizate prin obiectivitate şi orbine în relatarea întâmplărilor, acest lucru nu se mai poate spune şi despre romanul modern subiectiv. Între romanul modern subiectiv şi romanul modern obiectiv se pot compara cele mai multe diferenţe. Deşi cele două au fost elaborată în aceasi perioadă, cea interbelică, sunt extrem de diferite în aceea ce priveşte compoziţia, temă şi stilul narativ. În timp ce românul modern obiectiv este caracterizat printr-un stil impersonal şi lipsit de subiectivitate, cel modern subiectiv ne prezintă evenimentele prin ochii unui singur personaj implicat în acţiune şi, în mod cert, cât se poate de subiectiv.

În final, se poate spune că proza românească a trecut evoluat semnificativ pe parcursul anilor. Această evoluţie a fost cât de poate de rapidă în perioada interbelică şi, până în prezenta, continua să fie tot aşa. Din punctul meu de vedere, proza românească îşi va continua această evoluţie, schimbându-se şi modificându-se simţitor în viitor.

Deme Cristina, XU

Published in: on Martie 1, 2010 at 1:05 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://ingeniumliteratura.wordpress.com/2010/03/01/evolutia-prozei-in-literatura-romana/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: