Evoluţia prozei româneşti

Proza se defineşte ca fiind un mod de exprimare care nu este supus regulilor de versificaţie, iar exprimarea ideilor se realizează în forma obişnuită a vorbirii curente. Ea este o modalitate de expresie caracteristică mai ales pentru basm, povestire, nuvelă şi roman. Doar in secolul al XIX-lea se poate vorbi despre proză literară, moment în care apar şi principalele specii,mai întâi cele de dimensiuni mici, pentru ca în a doua jumătate a secolului sa apară romanul. Secolul al XX-lea este, fără îndoială, al romanului. Tonul îl va da Liviu Rebreanu cu „Ion”, urmat de Mircea Eliade, romanul „Maitrey”. De altfel, precum si G. Călinescu afirmă (,, Ce este critica in definitiv? O încercare de a determina dacă o operă ivită în timp este în stare să ţină mult.”) o operă care rezistă in timp deschide calea către evoluţie, ajungându-se astfel, la îmbunătăţirea speciilor literare şi apariţia unor specii noi şi mai complexe.

Una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalată încă din antichitate, răspândită într-un număr enorm de variante la toate popoarele este basmul.Basmele româneşti au intrat în atenţia scriitorilor relativ târziu, în epoca marilor clasici .Atunci foarte activi în culegerea basmelor şi apoi în scrierea unor basme culte au fost scriitorii Vasile Alecsandri, Alexandru Odobescu, Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, şi puţin după aceea şi Petre Ispirescu. Basmul este o specie a genului epic in proză sau în versuri de întindere medie având în centru un conflict moral dintre bine şi rău, din care binele iese întotdeauna învingător. Se caracterizează prin prezenţa unor personaje fabuloase cu puteri supranaturale capabile de a se metamorfoza şi aflate mereu într-un raport de opoziţie, personaje pozitive-personaje negative. Protagonistul parcurge un traseu iniţiatic. O altă trăsătură o reprezintă prezenţa formulelor specifice, cele iniţiale care au rolul de a introduce cititorul in lumea fabulosului, cele mediane care marchează trecerea de la un episod la altul şi cele finale care readuc cititorul in lumea realului. De altfel, se observă prezenţa cifrelor magice(3,7,9) şi a obiectelor magice(piaptăn, perie, măr). Acţiunea textului se desfăşoară în cele două spaţii, tărâmul oamenilor-tărâmul celălalt. Cele două spaţii comunică între ele printr-un spaţiu intermediar (râpă, fântână, fereastră). În orice basm există o suită de motive specifice (împăratul făra urmaşi, superioritatea mezinului, motivul probelor). Basmul cult se defineşte prin prelucrarea structurilor populare ale speciei în cadrul unor opere originale, în care elementele folclorice caracterstice speciei se asociază celor proprii operei unui scriitor.De-a lungul timpului basmul popular a evoluat şi a luat naştere basmul cult,la baza căruia stă basmul popular, acestea prezentând puncte comune, dar şi caracteristici particulare care sunt specifice fiecărui autor. Aşadar deosebiri între basmul cult si popular sunt că basmul cult are un autor cunoscut, e publicat într-un volum şi putem observa prezenţa unor elemente de aticipitate ce ţin de originalitatea autorului. Autorul basmului cult ,,Povestea lui Harap – Alb ” este Ion Creanga care face parte din Epoca Marilor Clasici alături de M. Eminescu, I. Slavici şi I. Luca Caragiale. Curentul literar pe care Creangă îl reprezinta este realismul. În ceea ce priveşte structura compoziţională putem observa un tipar narativ, astfel vorbim de o situaţie iniţială de echilibru şi anume cea în care Harap-Alb stătea la palatal tatălui său împreună cu cei doi fraţi ai săi. Urmeaza aşadar un eveniment pertubator în care Verde-Împărat îi cere fratelui său să trimită pe cel mai viteaz dintre fii săi, ca să-l urmeze la tron; după care acţiunea recuperatorie unde se desfaşoară drumul iniţiatic ,presărat cu probe, al lui Harap-Alb pana la împăraţia unchiului său. După ce cade în capcana Spânului şi îi îndeplineşte toate dorinţele şi cererile, eroul reuşeşte să depăşească greutăţile şi restabileşte echilibrul iniţial. În cele din urma vine răsplata eroului, acesta luându-i locul lui Verde-Împărat căsătorindu-se cu fata Împăratului Roş şi învingăndu-l pe Spân. Perspectiva narativă in basmul ,,Povestea lui Harap-Alb” constă în prezenţa unui narator omniscient care relatează într-o naraţiune la persoana a III-a, focalizarea fiind zero. Secvenţele narative se combină prin procedeul numit înlănţuire. Harap-Alb reprezintă personajul principal pozitiv al acestui basm. Acesta este caracterizat direct încă de la începutul textului de către narator , care-l numeşte pe protagonist ,,boboc în felul său”. Eroul nostru era neobişnuit cu lumea si fără experienţă de viaţă. De asemenea numele său îl caracterizează indirect, evidenţiind dubla personalitate a protagonistului reprezentată printr-o identitate reală de tânăr prinţ şi una aparentă de slugă a Spânului.

O alta specie a literaturii române care a suferit semnificative modificări în timp o reprezintă povestirea. Povestirea este o specie a genului epic în proză de dimensiuni reduse cu un număr mic de personaje, care are în centru o întâmplare semnificativă asupra căreia e pus accentul. Relatarea se face la persoana I de cele mai multe ori naratorul fiind personaj sau martor. În orice povestire putem identifica un timp al evenimentului, al întâmplării şi un timp al relatării. Întâmplarea trebuie să fie una captivantă, deosebită şi trebuie să fie cuprinsă într-un adevărat ceremonial de povestire în care identificăm diferite procedee retorice menite să atragă atenţia cititorului. Povestirea se clasifică în povestire în ramă care aparţine genului epic şi este procedeul prin care una sau mai multe naraţiuni de sine stătătoare se încadrează într-o altă naraţiune mai amplă, care să le cuprindă în aceeaşi atmosferă epică, iar interesul se conturează asupra situaţiei neobişnuite povestite şi nu în jurul personajelor. Povestirea ,,În mijlocul lupilor” scrisă de Vasile Voiculesc care a fost un poet, prozator şi dramaturg, este o povestire în ramă. Povestirea ne prezintă un cerc de intelectuali al căror subiect de discuţie e vânătoarea ca artă, ştiinţă şi magie. Povestitorul ne introduce într-o lume arhaică, apoi se povestesc întâmplările personajului narator legate de un proces în care achitase un ţăran ce vânase o căprioară. Straniul ţăran îi demonstrează meşteşugul naratorului, care dintr-o neatenţie cade între lupi.Dar acesta e salvat de Lupar prin practicile sale oculte. La sfârşitul povestirii se revine la cadrul iniţial, şi se încearcă o explicaţie ştiinţifică a acestei întâmplări oarecum fantastice, explicaţie ce pare imposibilă. Viziunea narativă constă intr-un narator neidentificabil, omniscient, uniperspectivism, focalizare zero, relatarea se face la persoana a III-a. Luparul este caracterizat atât direct cât şi indirect, conturându-i-se un portret. Astfel, naratorul îl caracterizează direct ca fiind un om retras, singur şi izolat. (,,Trăia ca un paria, afară din sat, pe coclauri, într-un fel de jumătate bojdeucă, jumătate peşteră scobită într-un mal argilos şi sterp. N-avea nevastă, n-avea copil…nimic.Era singur ca un sihastru.” Din comportamentul său, Luparul ne este înfăţişat ca un vrajitor cu puteri deosebite.

Nuvela este o specie a genului epic în proză, în care accentul cade asupra personajelor şi nu a acţiunii, se conturează un conflict puternic, concentrat. Este prezentă acţiunea echilibrată, din punct de vedere structural pe momentele subiectului, logic, cronologic. O altă caracteristică a nuvelei este intriga riguros construită. Stil sobru fără prea multe ornamente stilistice, timpul şi spaţiul foarte clar conturate. Viziunea narativă constă în prezenţa unui narator obiectiv, impersonal neidentificabil, naraţiune la persoana a III-a, uniperspectivism, procedeul de combinare a secvenţelor narative este înlănţuirea. Ioan Slavici ,care face parte din Epoca Marilor Clasici curentul reprezentat de el fiind realismul, este autorul nuvelei psihologice ,,Moara cu noroc”.Nuvela psihologică este un tip al nuvelei în care accentul este pus asupra interiorităţii personajului central. Tema acestei nuvele este dezumanizarea, la care conduce patima şi ispita banului. În acest text, ca şi in majoritatea nuvelelor psihologice predomină monologul interior. Sunt valorificate temeri, obsesii, zbuciumul sufletesc al personajului principal. Sunt puse sub lupă trăirile personajului, toate acestea conturează un puternic conflict interior acutizat de conflicte exterioare, de cele mai multe ori duse până la limita anormalului, patologicului. Pentru a se îmbogăţii, Ghiţă se mută împreună cu familia la Moara cu noroc. Lucrurile merg bine până când Lică Sămădăul îl implică şi pe Ghiţă în afacerile sale necurate. Încetul cu încetul Ghiţă se schimbă şi se înstrăinează de familie. În cele din urmă acesta ajunge părtaş la furt si la o crimă. Dându-şi seama de gravitatea situaţiei, Ghiţă încearcă să-l dea la poliţie pe Lică, dar din cauza geloziei o ucide pe soţia sa,Ana, şi este şi el ucis de unul din oamenii lui Lică. De-a lungul textului Ghiţă suferă nişte transformări, fiind caracterizat la început indirect prin intermediul comportamentului. Acesta este prezentat ca fiind un om harnic, un soţ iubitor şi un tată minunat care încearcă să le ofere copiilor un viitor mai bun si o viaţă lipsită de griji. Însă când Ghiţă se schimbă, fiind copleşit de sentimentul culpabilităţii ,acesta se autocaracterizează ca fiind un om rău pentru că s-a distanţat de Ana atât de mult. ,,Sunt un om fără suflet.” Prima nuvelă istorică din literatura noastră este ,,Alexandru Lăpuşneanu” scrisă de C. Negruzzi care a fost un scriitor român din perioada paşoptistă. Nuvela istorică este inspirată din trecutul istoric,se distanţează de realitatea istorică prin viziunea autorului şi ficţiune iar tema este inspirată din istoria naţională.

Subiectul prezintă întamplări istorice,personajele au trăsături specifice unor personalităţi istorice şi epoca se constituie prin culoare locală (mentalităţi, comportament, obiceiuri, vestimentaţie, limbaj).

Naratorul este omniscient, sobru, detaşat, obiectiv, naraţiunea se face la persoana a III-a.Naraţiunea se desfăşoară cronologic, prin înlănţuirea secvenţelor narative şi a episoadelor. Modurile de expunere întâlnite sunt naraţiunea,dialogul şi descrierea.

Nuvela este alcatuită din 4 capitole, fiecare purtând un moto semnificativ pentru conţinutul acestuia:

„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…” „Ai să dai sama, doamnă!…” „Capul lui Moţoc vrem…” „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…” Alexandru Lăpuşneanu revine în Moldova la a doua domnie, după ce pierduse tronul în urma trădării boierilor. Ajuns la tron acesta trece la pedepsirea boierilor, luându-le averile şi tăindu-le capul. Soţia lui Alexandru îl roagă să înceteze cu omorurile. Astfel, Lăpuşneanu invită toţi boierii să prânzească la curte pentru a se împăca. Spre sfârşitul ospăţului,însă slujitorii domnului îi omoară pe boieri. După un timp îl cheamă pe mitropolit să-l călugărească având mustrări pentru cruzimile înfăptuite. Acesta leşină, iar când se trezeşte îi ameninţă pe cei prezenţi cu moartea, inclusiv pe soţia şi fiul său. La sfatul lui Spancioc, venit pentru a se răzbuna, doamna Ruxandra îi pune soţului ei otravă în băutură. Domnitorul moare în chinuri groaznice. Alexandru este caracterizat direct de către narator care-l descrie ca fiind ,,crud şi cumplit”. Din comportament este caracterizat indirect ca fiind un om păcătos, viclean, criminal şi răzbunător.

Ultima parte a evoluţiei româneşti o reprezintă romanul. Romanul este cea mai complexă şi mai cuprinzătoare specie a genului epic în proză, de mari dimensiuni, surprinzând conflicte puternice, cu o desfăşurare pe mai multe planuri narative.Desfăşurarea spaţio – temporală este amplă, asociind voci narative diferite şi tonalităţi sau registre stilistice diverse. Este structurat pe volume, capitole, subcapitole. Romanul tradiţional infăţişează iluzia unei vieţi complete urmărind toate mediile sociale. Naratorul este omniscient şi omniprezent,relatarea se face la persoana a III-a. Perspectiva narativă e unică, aceea a naratorului omniscient care ştie totul despre personajele sale, trecutul, prezentul, viitorul şi chiar cele mai intime gânduri. Personajele sunt cel mai adesea tipuri sau caractere (Ex: tipul avarului, al politicianului corupt, demagog, tipul ţăranului). Mihail Sadoveanu a fost un scriitor, povestitor, nuvelist şi romancier care face parte din perioada interbelică, curentul literar pe care îl reprezintă este realismul. Acesta este autorul romanului tradiţional ,,Baltagul”. Soţia lui Nechifor Lipan , era îngrijorată de întârzierea exagerată a soţului său de la Dorna. Aceasta se hotărăşte să plece în căutarea soţului său împreună cu fiul ei, fiind convinsă că Nechifor este mort. După îndelungi cercetări aceasta reuşeşte să-şi găsească soţul mort într-o prăpastie. Cu ajutorul vicleniei sale îi descoperă şi pe ucigaşii acestuia şi pe urmă pleacă înapoi , acasă. Viziunea narativă constă într-un narator omniscient care relatează într-o naraţiune la persoana a III-a, focalizare zero. Vitoria este caracterizată chiar de la începutul romanului. În portretul fizic pe care i-l face naratorul, ne sunt descrişi ochii ei căprui şi părul castaniu care sugerează o frumuseţe deosebită, deşi discretă. ,,Ochii ei căprii, în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului”. Faptele ei arată indirect un mod de a trăi tradiţional, iar felul în care vorbeşte Vitoria denotă o cunoaştere a sufletului uman. Din acestea reiese că ea este un fin psiholog, dând dovadă de inteligenţă, chibzuinţă şi prudenţă.Romanul modern obiectiv şi subiectiv au la bază romanul tradiţional. Romanul modern obiectiv creează iluzia unei lumi concrete, a existenţei în totalitatea aspectelor sale definitorii, naratorul înregistrând cu maximă fidelitate aspectele diferite ale vieţii într-o multitudine de ipostaze. Cititorul păstrează o detaşare constantă faţă de evenimente, la fel ca naratorul.Contactul cu realitatea ficţională se face treptat, cititorul fiind introdus treptat în datele unei lumi care creează iluzia veridicităţii. Structura este riguroasă, caracterizată prin circularitate.Incipitul continuă fidel aspectele realităţii concrete (incipit pregătitor).Desprinderea de universul real se face lent, iluzia vieţii surprinse în operă este atât de covârşitoare, încât diferenţa dintre cele două planuri este practic anulată. Naratorul este obiectiv, omniscient, are acces direct şi nelimitat la conştiinţa personajelor, oferă cititorului atât o perspectivă exterioară asupra evenimentelor, cât şi o imagine mult mai amplă asupra emoţiilor, trăirilor, aspiraţiilor şi dilemelor personajelor.Anticipează evenimente sau face retrospective. Personajul principal structurează textul în funcţie de intervenţiile sale.Este reprezentantul unei întregi categorii sociale. Un roman modern obiectiv este ,,Ion” scris de Liviu Rebreanu, un cunoscut romancier şi dramaturg român care face parte din perioada interbelică. Iubind foarte mult pământul, Ion se căsătoreşte cu Ana, o fată mai bogată. Are un copil cu ea, dar din cauza bătăilor şi comportamentului lui faţă de ea, aceasta se sinucide. Florica, fata iubită de el din tinereţe se căsătoreşte cu George, iar când acesta îl prinde pe Ion la soţia sa acasă, îl ucide.Viziunea narativă în text constă într-un narator omniscient, impersonal, uniperspectivism, neidentificabil, care relatează într-o naraţiune la persoana a III-a, focalizare zero. Ion este caracterizat direct de către narator ca fiind muncitor şi harnic.,,Iute şi harnic ca mă’sa, munca îi era dragă oricât de aspră era.” Din comportamentul lui faţă de Ana e caracterizat indirect ca fiind agresiv si impulsiv. Evoluând, romanul modern obiectiv este urmat de romanul modern subiectiv. Acesta are ca şi caracteristici opera care deplasează accentul dinspre lumea exterioară spre cea interioară.Realitatea exterioară nu încetează să mai existe, însă ocupă un loc secundar, rolul ei fiind acela de catalizator al proceselor de conştiinţă,Cronologia îşi pierde succesiunea firească, evenimentele derulându-se în funcţie de selecţia operată la nivel interior.Cititorul se identifică total cu personajul – narator, la a cărui dramă participă. Naratorul este subiectiv, pierde atributele globalităţii, viziunea sa este redusă la propriile trăiri, fragmentată. Personajul principal este tipul intelectualului hiperlucid, hiperanalitic. ,,Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de razboi” este un roman modern subiectiv scris de Camil Petrescu , acesta reprezentând perioada interbelică, curentul literar fiind realismul. Romanul ne prezintă pe Ştefan Gheorghidiu, care s-a căsătorit cu Ela, o femeie foarte frumoasă. Ela dă semne de infidelitate , iar Ştefan se macină din cauza acestei probleme, devenind foarte gelos. Este nevoit să plece în război, iar când se convinge că Ela îl înşeală cu adevărat, acesta divorţează de ea, lăsându-i tot trecutul. Ştefan este caracterizat indirect prin comportament ca fiind o persoană geloasă şi răzbunătoare. De altfel el se autocaracterizează ca fiind un om înalt şi elegant.

După prezentarea amănunţită a fiecărei specii literare studiate la clasă, putem realiza o paralelă în care să specificăm modul diferit în care au evoluat toate aceste specii. Astfel, basmul are o structură mai bine definită; povestirea un mod mai potrivit de a ne prezenta mai multe detalii, acţiuni;nuvela o modalitate de a valorifica mai bine temerile, zbuciumul sufletesc şi trăirile personajului; iar romanul a evoluat atât tematic cât şi compoziţional.

În concluzie, evoluţia acestor specii nu a adus decât îmbunătăţiri pozitive speciilor literare româneşti, cititorii fiind mult mai interesaţi astfel de temele actuale ale noilor carţi decât cele din secolul al XIX-lea. Consider că, este absolut necesar ca această schimbare să aibă loc deoarece, timpul trece iar vremurile se schimbă şi doar în acest mod lectura ne va atrage din nou, ţinând pasul cu schimbările importante ce se întâmplă in viaţa noastră, cu sau fără voia noastră.

Cătău Miruna

X Uman

Published in: on Martie 1, 2010 at 1:33 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://ingeniumliteratura.wordpress.com/2010/03/01/evolutia-prozei-romanesti-2/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: