EVOLUTIA PROZEI ROMANESTI

Burta Simona, 10 Uman

Incepand din secolul al XIX lea, cand putem vorbi despre proza literara in adevaratul sens al cuvantului, proza romaneasca a evoluat. Literatura romana, atat prin specificul ei determinat de istorie, traditie si cadru natural, cat si prin influentele dobandite in incercarea de ,,sincronizare cu spiritul veacului”, a avut o evolutie constanta dea lungul timpului, pe parcursul tuturor curentelor literare si in cadrul tuturor speciilor.

George Calinescu definea critica literara ca fiind o incercare de a stabili durabilitatea operelor in timp: ,,Ce este critica in definitiv? O incercare de a determina daca o opera ivita in timp este in stare sa tina mult”. Se poate spune ca una dintre calitatile prozei noastre, inca de la inceputurile sale, este durabilitatea sa in timp. Chiar si astazi, letopisetele cronicarilor moldoveni reprezinta un izvor de cunoastere a perioadei pe care o descriu, care desi distanta fata de actualitate, capteaza atentia cititorului atat prin evenimentele descrise cat si prin modul in care acestea sunt redate. Aceasta durabilitate se datoreaza in mod evident evolutiei sale constante si adaptabilitatii la nevoile in continua schimbare a cititorilor. Prin evolutia prozei intelegem faptul ca aceasta a dobandit constant diferite influente prolifice, a abordat mereu teme de interes actual, scriitorii s-au sincronizat cu perioada si curentul literar pe care il reprezinta, implicandu-se tot mai mult in ceea ce povestesc, lasand o amprenta tot mai clara asupra operelor, facand mereu un pas spre o exprimare cat mai variata a gandurilor, ideilor si sentimentelor lor, toate facand ca proza sa aiba un cadru propice evolutiei.

Proza romaneasca inglobeaza toate tipurile de proza (narativa, romantica, realista, fantastica) si toate speciile narative: basm (popular si cult), povestire, nuvela (istorica, fantastica, psihologica) si roman (traditional, modern obiectiv, modern subiectiv).

Astfel, prin scurta prezentare a catorva specii literare, exemplificate prin cele mai reprezentative opere, voi prezenta evolutia prozei romanesti si voi trasa o paralela intre aceste specii, paralela care are scopul de a evidentia evolutia prozei in cadrul tuturor speciilor si pe parcursul tuturor curentelor literare.

I.Basmul este o specie a genului epic, in proza, de intindere medie, avand in centru un conflict moral bine-rau, din care binele iese intotdeauna invingator. Se caracterizeaza prin prezenta unor personaje fabuloase, cu puteri supranaturale, capabile de a se metamorfoza, aflate mereu intr-un raport de opozitie (personje pozitive – personaje negative).

Baza acestei specii literare o constituie basmele populare, povestite inca din cele mai vechi timpuri, transmise prin viu grai, din generatie in generatie, acestea existand in sute de variante care variaza in functie de regiune si povestitor. Basme populare precum ,,Tinerete fara de batranete si viata fara de moarte”, cules de Petre Ispirescu, circula in mai multe variante, cea a lui Ispirescu fiind una dintre ele, cosmetizata putin de culegator, fapt care nu il face totusi sa devina autorul basmului.

Evolutia acestei specii se datoreaza culegatorilor de folclor, care au transpus in scris toate basmele si prin imbinarea mai multor variante si cosmetizarea lor astfel incat sa apartina intrutotul speciei culte, au realizat varianta ei finala. Astfel a luat nastere basmul cult.

Basmul cult, precum ,,Povestea lui Harap-Alb”, scris de Ion Creanga, are caracteristicile literaturii culte, purtand semnele unei evolutii clare: autorul este cunoscut, limbajul respecta normele limbii literare si se regasesc elemente de originalitate, marci ale autorului respectiv.

II.Povestirea este o specie a genului epic, in proza, de dimensiuni reduse, cu un numar mic de personaje, in care accentul cade asupra intamplarii semnificative pe care o are in centru.

Aceasta specie a prozei a evoluat, luand nastere povestirea in rama, specie a povestirii care se desfasoara pe mai multe planuri narative, care nu urmeaza un fir epic. Astfel, comparand povestirea lui Ion Creanga, ,,Povestea unui om lenes”, cu povestirea in rama a lui Vasile Voiculescu, ,,In mijlocul lupilor”, putem observa evolutia, evolutie care are loc strict la nivel compozitional. Povestirea in rama foloseste tehnici narative moderne, precum insertia secventelor narative, si are ca subiect o intamplare absolut reala, asupra caruia naratorul isi pune amprenta, spre deosebire de opera lui Creanga care poate fi considerata mai degraba o modalitate de a satiriza un defect uman, lenea, originala doar prin stil, umorul si oralitatea lui Creanga.

III.Nuvela este o specie a genului epic, in proza, de dimensiuni relativ reduse, cu un numar destul de mic de personaje, in care accentul cade asupra unui personaj, nu asupra actiunii in sine. Nuvela poate fi: istorica, psihologica sau fantastica.

Nuvela istorica, cea care sta la baza dezvoltarii speciei, este o opera inspirata din trecutul istoric, in care locul si timpul sunt bine delimitate, si care are o constructie riguroasa a subiectului. Astfel, mobilitatea naratorului de a-si exprima propriile ganduri este limitata, acesta relatand doar evenimentele reale, putin romantate, uneori apeland si la fictiune.

In nuvela istorica ,,Alexandru Lapusneanul”, putem observa ca este vorba despre o relatare istorica concisa, putin romantata de relatia dintre domnitor si doamna Ruxandra, la care se adauga si fapte fictive, precum sangeroasa piramida din capetele boierilor.

Nuvela psihologica, a carui initiator este marele clasic Ioan Slavici, este o creatie asemanatoare nuvelei istorice, care prezinta tendinte clar evolutive. Are si ea in centru un personaj unic, cu trasaturi bine conturate, posibil real, care este pus in situatii exceptionale, putandu-i-se analiza in profunzime profilul psihologic, lucrul care in ultima instanta devine centrul intregii creatii. De exemplu, in nuvela lui Slavici, ,,Moara cu noroc”, intreaga naratiune are in centru conflictul interior, schimbarea la nivel psihologic suferita de Ghita,dezumanizarea la care asista cititorul, finalul fiind unul tragic. Dupa cum afirma Pompiliu Marcea, ,,sanctionarea drastica a protagonistilor este pe masura faptelor savarsite, lor lipsindu-le stapanirea de sine, simtul masurii si cumpatul”, putem spune ca, spre deosebire de autorul nuvelei istorice, care nu isi pedepseste el insusi personajele, soarta avand acest scop, lui revenindu-i doar acela de povestitor, autorul nuvelei psihologice isi pedepseste el insusi personajele. Putem vorbi despre evolutie in gradul de implicare a naratorului in actiune.

Nuvela fantastica, specie mult mai evoluata si mai moderna decat nuvela istorica si psihologica, este rezultatul aparitiei fictiunii in cadrul textului bazat pe teme moderne. Cel mai potrivit exemplu de nuvela fantastica este ,,La tiganci”, a lui Mircea Eliade, nuvela care porneste de la o intamplare banala si credibila, continuand cu o insiruire de intamplari exceptionale, care depasesc sfera realului, cititorul ajungand in final sa fie incapabil de a delimita realul de fictiv. Astfel, spre deosebire de celelalte doua tipuri de nuvela, aceasta evolueaza in atragerea si captarea atentiei cititorului prin posibilitatea de a da frau liber imaginatiei.

IV. Romanul este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, care cuprinde o actiune complexa, structurata pe mai multe planuri narative, la care participa un numar mare de personaje, amplu caracterizate. Baza acestei specii este romanul traditional, succesorii sai fiind romanul modern obiectiv si romanul modern subiectiv.

Romanul traditional are o structura rigida din punct de vedere compozitional, o intriga riguros construita, in care temele sunt de inspiratie rurala, fapt ce duce la dobandirea unui caracter mioritic sau monografic de cele mai multe ori. Cel mai reprezentativ roman traditional este cel al lui Mihail Sadoveanu, ,,Baltagul”, o opera care este o exemplificare a ceea ce spunea George Calinescu, intrucat prin caracterul sau politist este o opera capabila de a capta atentia cititorilor, chiar si la mai bine de 80 de ani de la publicarea sa (1930). Romanul traditional este reprezentantul prozei care pastreaza cel mai bine temele de inspiratie rurala, peisajul autohton fiind in esenta tabloul perioadei in care se petrece actiunea.

Romanul modern obiectiv, al carui initiator este Liviu Rebreanu, romanul ,,Ion” fiind considerat primul roman realist obiectiv din proza romaneasca. Pentru initiatorul modernismului romanesc, al carui principiu de baza era ,,sincronismul” literaturii romane cu cea europeana, romanul ,,Ion” este cel care ,,rezolva o problema si curma o controversa”. Aceasta afirmatie a lui Lovinescu se refera la faptul ca aparitia primului roman obiectiv directioneaza literatura romana catre valoare europeana si stinge polemica pe care criticul o avea cu samanatoristii epocii, evidentiandu-se astfel tendinta evolutiva a prozei.

Astfel, romanul ,,Ion” raspunde cerintelor modernismului lovinescian, miscare literara sustinuta de criticul Eugen Lovinescu, prin sincronizarea cu literatura europeana, prin caracterul sau obiectiv, prin utlizarea sondajului psihologic in contruirea personajelor si prin faptul ca este un roman realist, social, modern si obiectiv.

Evolutia fata de romanul traditional este clara, dupa cum spunea si Lovinescu: ,,pornind de la acelasi material taranesc, ,,Ion” reprezinta o revolutie si fata de lirismul samanatorist si fata de eticismul ardelean, constituind o data istorica in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice”.

Romanul modern subiectiv, cel mai reprezentativ din literatura romana este cel al lui Camil Petrescu, ,,Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”. Romanul modern subiectiv foloseste si el conceptele teoriei lovinesciene, la fel ca si cel obiectiv, insa, spre deosebire de acesta, se bazeaza pe alte concepte estetice: autenticitate, luciditate, relativism si naratiune la persoana I. In romanul sau, Camil Petrescu abordeaza mai multe teme, toate prin intermediul personajului principal, Stefan Gheorghidiu, care este si narator, toate fiind prezentate deci subiectiv.

Evolutia de la roman modern subiectiv la roman modern obiectiv este evidentiata prin versurile lui Camil Petrescu : ,,Eu sunt dintre acei/ Cu ochi halucinati si mistuiti launtric,/ Cu sufletul marit,/ Caci am vazut idei.”, naratorul romanului modern subiectiv privind lucrurile dintr-o cu totul alta perspectiva decat naratorul romanului modern obiectiv.

Acum ca am facut o scurta prezentare a speciilor prozei si a evolutiei lor, se poate realiza o paralela intre toate acestea. In opinia mea, speciile prozei au evoluat in mod diferit si din diferite puncte de vedere. Basmul, in evolutia sa si-a creat o structura mai bine definita, stilul sau ramanand acelasi. Povestirea a evoluat in structura si complexitate. Nuvela a evoluat in exprimarea directa a naratorului si in implicarea sa decizionala, structura suferind si ea mici schimbari. Romanul, cea mai ampla specie in proza, a suferit modificari la nivel tematic, compozitional si si-a marit spectrul de surse de inspiratie. Colectiv, toate speciile au suferit modificari in modul de abordare al autorului, care si-a pus amprenta asupra operei din ce in ce mai mult si, in adaptarea tot mai fina la cererile perioadei, curentului literar, si din ce in ce mai des, cititorilor. Opera literara este menita sa placa cititorului inca de la inceput, motiv pentru care proza a trebuit sa evolueze odata cu acesta.

In concluzie, in opinia mea, evolutia prozei constituie o necesitate continua. Proza evolueaza odata cu omul, cu timpul, intrucat nevoile se schimba si cititorul doreste o raportare la perioada contemporana. Ceea ce face proza durabila este interpretarea unica, irepetabila a naratorului. Apreciam basmul pentru inclinatia sa pentru fantastic, povestirea pentru intamplarea unica pe care o are in centru, nuvela istorica pentru interesul trezit de evenimentul prezentat, nuvela psihologica pentru ca ne permite sa judecam alaturi de narator personajele, nuvela fantastica pentru ca ne lasa sa dam frau liber imaginatiei, romanul traditional pentru actiunea sa clara, pe intelesul tuturor, romanul modern obiectiv pentru felul in care ne prezinta personajele si actiunea si romanul modern subiectiv pentru ca ne permite sa vedem lumea si prin ochii altcuiva.

In opinia mea, proza este mereu scrisa pentru a placea unei generatii urmatoare. Cand este de actualitate pare prea indrazneata pentru epoca respectiva si poate fi acceptata abia dupa ce se schimba si epoca, devenind mai indrazneata si ea. Este imposibil sa se accepte intr-o scurta perioada de timp toate ideile noi.

Published in: on Martie 1, 2010 at 1:35 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://ingeniumliteratura.wordpress.com/2010/03/01/evolutia-prozei-romanesti-3/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: