Literatura romana- evolutie

De-a lungul timpului, proza noastră a cunoscut o evoluţie de-a dreptul surprinzătoare. Pornind de la basmul popular şi până la romanul modern obiectiv, fiecare epocă şi-a pus în mod ireversibil amprenta asupra ei, devenind din ce în ce mai complexă şi mai apreciată de către critici. Trecând prin basm, povestire, nuvelă, roman tradiţional,

roman modern subiectiv şi roman modern obiectiv, am putut observa diferenţe majore şi incontestabile privind personajele, subiectul, viziunea narativă şi chiar modul în care acestea au fost scrise. În textul ce urmează vom vorbi despre fiecare dintre aceste specii, analizând atent trăsăturile caracteristice fiecăreia şi observând ceea ce le diferenţiază şi le face unice, pentru a putea în final să ne formăm o opinie clară.

În primul rând, vom vorbi despre prima specie studiată, basmul, punând accent pe “Povestea lui Harap Alb”, scrisă de Ion Creangă. Basmul este o specie a genului epic în proza sau în versuri, de întindere medie, având în centru un conflict moral (între bine şi rău), din care binele iese mereu învingător. Personajele sunt fabuloase, cu puteri supranaturale, capabile de a se metamorfoza şi aflate mereu într-un raport de opoziţie: personaje pozitive şi personaje negative. Cele pozitive sunt înzestrate întotdeauna doar cu calităţi, iar cele negative exclusiv cu defecte. Cele dintâi reprezintă eroul său protagonistul şi poartă numele generic de “Făt-Frumos”. Sunt caracterizate de părul lor de aur, simbol al nobleţii şi parcurg un drum iniţiatic. Personajul negative este cunoscut drept antagonist. În fiecare basm întâlnim formule specifice de iniţiale (“A fost odată ca niciodată”), mediane (“Şi cuvântul din poveste, înainte mult mai este”) şi finale (“Şi-am încălecat pe-o să şi v-am spus povestea aşa”). Cifrele magice (3,7,9) şi obiectele magice (mărul, pieptenele, piatra) îşi fac de asemenea simţită prezenţa. Acţiunea textului se desfăşoară în cele două spaţii, tărâmul oamenilor şi tărâmul celălalt. Ele comunică între ele printr-un spaţiu intermediar, reprezentat adesea printr-o râpă, fântâna sau fereastră. Există de asemenea şi motive specifice, cum ar fi împăratul fără urmaşi, superioritatea mezinului sau motivul probelor.În ceea ce priveşte structura compoziţionala, putem vorbi despre un tipar narativ şi despre clişee compoziţionale. Astfel, vorbim despre o situaţie iniţială de echilibru, despre un element perturbator, acţiune recuperatorie şi restabilirea echilibrului iniţial, urmat de răsplată eroului. Perspectiva narativă consta în prezenţa unui narator omniscient şi obiectiv care relatează la persoana a III-a, focalizarea fiind zero. Secvenţele narative se îmbină prin înlănţuire. Vom analiza acum basmul discutat în clasă, mai precis “Povestea lui Harap Alb”. Încă de la început,putem observa că acesta este un basm atipic: este cult, spre deosebire de majoritatea celor citite până acum, deoarece îi cunoaştem autorul, acesta publicându-l în volumul “Poveşti, povestiri, amintiri”. Limbajul folosit respectă normele limbii literare şi remarcăm prezenta elementelor de originalitate ce ţin de originalitatea autorului. Observăm deci încă de la început că acest basm este unul atipic, pe parcurs urmând a descoperi şi ale elemente ce ne vor face să ne conturăm mai clar această idee. Identificăm pe parcursul textului tiparul narativ şi clişeele compoziţionale despre care am vorbit mai sus, precum şi formulele introductive. Cea introductivă este şi ea atipică (“Amu cică era odată”), dovedind din nou amprentă unică a autorului. Personajele neobişnuite pe care eroul le întâlneşte şi care mai apoi îi devin ajutoare reprezintă încă una din trăsăturile pe care textul nostru le îndeplineşte întocmai, dar nu putem spune acelaşi lucru şi despre protagonistul însuşi, acesta fiind un alt element atipic al operei lui Creangă. Fiul craiului este o persoană naivă, care nu poate lua singură o decizie, aşa cum spune chiar el: “din copilăria mea sunt deprins a asculta de tata”. Aceeaşi părere nefavorabilă o împărtăşeşte şi Sfânta Duminică, acesta făcându-l “slab de înger” şi “mai slab decât o femeie”. Exemplul cel mai edificator este relaţia pe care Harap Alb o are cu spânul. Deşi rolurile lor s-au inversat datorită vicleniei şi răutăţii celui din urmă, prinţul păstrează o atitudine umilă şi deloc obişnuită unui fiu de crai, aceasta persistând până la sfârşitul basmului. Mai mult decât atât, pe tot parcursul operei observăm laşitatea şi lipsa curajului eroului, de unde ne dăm seama că acesta are şi defecte, spre deosebire personajul pozitiv tipic basmului.

În al doilea rând, ne vom opri asupra povestirii şi caracteristicilor acesteia. Povestirea este o specie a genului epic în proză, de dimensiuni reduse şi cu un număr mic de personaje. Are în centru o întâmplare semnificativă asupra căreia este pus accentul, fiind evidenţiat de asemenea şi modul în care este povestita întâmplarea. Identificăm un timp al evenimentului sau al întâmplării şi un timp al discursului. Întâmplarea trebuie să fie captivantă şi ruptă de banal, iar cel ce o relatează respecta un ceremonial al povestirii, utilizând formule menite să capteze atenţia, anumite procedee retorice şi un spaţiu privilegiat. Harul de povestitor joacă de asemenea un rol deosebit, precum şi procedeul etnic folosit pentru a rechema trecutul, evocarea. Viziunea narativă specifică este caracterizată printr-un narator-martor subiectiv, care relatează la persoana I. Povestirea studiată, “În mijlocul lupilor” scrisă de Vasile Voiculescu, este o povestire în rama, aceasta având o structură specifică: rama, povestirea propriu-zisă şi revenirea la cadrul iniţial. Procesul de combinare a secvenţelor este inserţia. În rama, viziunea narativă este deosebită: naratorul este neidentificabil şi obiectiv, relatează la persoana a III-a, focalizarea este zero şi predomina uniperspectivismul. În povestirea propriu-zisă, faptele sunt povestite de către un narator martor subiectiv, la persoana I. Personajul principal al povestirii, Luparul, era un bărbat marginalizat de către săteni şi care nu le inspiră acestora o imagine prea plăcută. Era considerat o “urâciune a lumii” şi trăia într-o locuinţă “jumătate bojdeuca, jumătate peştera”. Aşa cum a mai fost menţionat mai sus, în centru povestirii se afla o întâmplare neobişnuită. “În mijlocul lupilor” nu face excepţie. Astfel, aflăm că un judecător de pace a aflat despre cazul unui om care a vânat o căprioară în sezon închis. Se spunea că bărbatul era un vrăjitor şi că le spusese lupilor să omoare animalul. Judecătorul îi face o vizită Luparului, care îi promite că o să îi arate meşteşugul său. În noaptea respective judecătorul cade din copacul în care se adăpostise exact în mijlocul lupilor pe care îi observă şi se răneşte la o gleznă. Luparul îi sare în ajutor, din degetele sale ieşind o văpaie fosforescentă. Judecătorul se trezeşte acasă, cu o durere la gleznă.

În al treilea rând, următoarea etapă a prozei romaneşti este reprezentată de nuvelă. Nuvelă este o specie a genului epic în proză, în care accentual cade asupra personajului şi nu asupra acţiunii şi in care se conturează un conflict puternic, concentrat. Acţiunea este structurată logic, cronologic, pe momentele subiectului, nuvelă fiind una din speciile tradiţionale ale prozei. Intriga este de asemenea riguros construită. Numărul redus de personaje şi stilul sobru, fără prea multe ornamente stilistice reprezintă alte două trăsături ale acesteia. Timpul şi spaţiul sunt foarte bine conturate, iar viziunea narativă este specifică, fiind caracterizată printr-un narator obiectiv, impersonal, neidentificabil, care relatează întâmplările la persoana a III-a. combinarea secvenţelor narative se face prin inlanţuire si domina uniperspectivismul. Obiectivitatea şi veridicitatea sunt de asemenea elemente specifice nuvelei. Aceasta poate fi de mai multe feluri: istorică, fantastică, psihologică sau romantică. “Alexandru Lapusneanul” scrisă de Costache Negruzzi este prima nuvelă istorică din literatură noastră. Tematica acestui tip de nuvelă este una istorică şi vizează evenimente importante şi persoane controversate. Sunt consultate cronici, documente şi mărturisiri pentru că autorul să poate reda în mod cât mai realist epoca respective. Conflictul este şi el specific timpului în care se petrece acţiunea. Fiind, aşa cum am mai spus, prima nuvelă istorică din literatura romana, vom evidenţia în cele ce urmează modul şi contextual în care aceasta a apărut. Vom începe astfel prin a vorbi despre articolul “Introducţie” scris de Mihail Kogălniceanu şi apărut în primul număr al revistei “Dacia literară”. Prin intermediul acestuia, Kogălniceanu afirma că literatura noastră este o imitaţie şi că autorii trebuie să se inspire din folclorul şi istoria ţării noastre pentru a putea fi menţinut “duhul naţional”. “Alexandru Lapusneanul” a apărut ca o reacţie la adresa acestui articol şi respecta toate ideile exprimate de autor. Acestea fiind spuse, putem trece la elementele specifice acestei nuvele atât de deosebite. Structura compoziţionala este clasică şi alcătuită pe momentele subiectului. Putem identifica un echilibru compoziţional reprezentat prin cele 4 capitole, fiecare având un motto sugestiv: “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu”, “Ai să dai sama, Doamna”, “Capul lui Motoc vrem!” şi “De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu”. Personajul principal este neobişnuit şi, prin urmare, aflat în împrejurări neobişnuite. Astfel, în centru nuvelei se afla Alexandru Lapusneanul, un domnitor alungat de la putere dar care reuşeşte totuşi să se întoarcă pe tron împotriva voinţei boierilor, lucru nemaiîntalnit până atunci, la fel cum este şi atitudinea crudă şi sângeroasă a acestuia. În această nuvelă întâlnim atât elemente clasice, cât şi romantice şi realiste. Astfel, structura compoziţionala bine structurată, viziunea narativă specifică şi timpul şi spaţial bine definite sunt elemente ale clasicismului, pe când conţinutul, antiteza demonic-angelic (Lapusneanul şi soţia sa), tema istorică şi prezenţa personajului excepţional aflat în situaţii excepţionale sunt în mod clar caracteristici ale romantismului. Realismul este reprezentat de prezenţa detaliului semnificativ, tipologiilor (Motoc – tipul boierului trădător), veridicităţii, valorificării unor evenimente istorice şi ominescienţei narative. Nuvelă psihologică prezintă nişte caracteristici distince şi nemaiîntalnite la alte tipuri de nuvele. Astfel, aceasta urmăreşte « evoluţia » unui personaj, accentul fiind pus asupra interiorităţii personajului central. Sunt folosite tehnici specifice, cum ar fi monologul interior şi sunt valorificate temeri, obsesii şi zbuciumul sufletesc al personajului, fiind deci puse sub lupa trăirile acestuia. Se conturează un puternic conflict interior, acutizat de conflictele exterioare. « Moară cu noroc » scrisă de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică ce are ca tema dezumanizarea la care duce ispita banului. Personajul principal al operei, Ghiţă, este prezentat la început ca un om cu principii morale solide şi care îşi doreşte să ofere un viitor mai bun familiei sale, dar care, până la urmă, nu se poate opune puterii banului şi, astfel, cade prada falselor valori. Ajunge părtaş la jaf şi la crimă şi, mai mult decât atât, îşi împinge chiar şi soţia în braţele inamicului său. La final, personajele sunt pedepsite pentru viaţa pe care au dus-o şi principiile greşite după care s-au ghidat, rămânând în viaţă doar bătrână care le spusese de la început că « Omul să fie mulţumit cu sărăcia să caci, dacă e vorba, nu bogăţia ci liniştea colibei tale te face fericit. »

În al patrulea rând, un pas important în evoluţia prozei romaneşti este apariţia romanului. Romanul este o specie a genului epic în proză, de mare întindere, cu o acţiune complexă, structurată pe mai multe planuri narative şi cu un număr mare de personaje, complex caracterizate. Are o structură specifică, fiind de obicei împărţit în volume, capitole şi subcapitole. Spaţiul şi timpul sunt ample. Există mai multe tipuri de romane: de dragoste, poliţiste, istorice, cavalereşti, etc. Romanul tradiţional are o viziune narativă specificam identificăm un narator omniscient şi obiectiv care narează la persoana a III-a. Îi este caracteristic uniperspectivismul, precum şi focalizarea zero, acţiunea este logica, cronologică, structurată pe momentele subiectului, construind o lume coerentă şi armonioasă. Valorifica teme de inspiraţie rurală şi personaje arhetipale, plate, cu nume anticipative. Întâlnim de asemenea şi elemente anticipative, iar textele sunt închise, simetrice. Cititorul este pasiv. Romanul “Baltagul” scris de Mihail Sadoveanu este un roman tradiţional. Aşa cum a mai fost menţionat, una din caracteristicile acestui tip de roman este prezenta personajelor arhetipale. Astfel, personajul principal al operei, Vitoria Lipan, reprezintă tipul femeii de la munte. Soţie de oier din Măgura Tarcăului, aceasta este prezentată în încercarea de a afla adevărul în legătură cu dispariţia soţului său şi de a-i pedepsi de cei vinovaţi de moartea acestuia. Aşa cum ne sugerează şi numele acesteia, femeia reuşeşte în încercarea să. Pe parcursul romanului întâlnim mai multe elemente anticipative. Astfel, încă de la început ne putem da seama de soarta tragică a personajului masculine, Nechifor, din visul pe care soţia acestuia îl are: femeia îl vede din spate trecând o apă neagră. Cântecul de plecare al cocoşului are acelaşi rol. “Baltagul” poate fi încadrat în mai multe categorii, el fiind mitic, iniţiatic, poliţist sau de dragoste. Vitoria reprezintă spiritualitatea străveche românească, ea ghidându-se după semne şi respectând pe tot parcursul traseului tradiţiile romaneşti.

Romanul modern obiectiv reprezintă următoarea etapă a evoluţiei prozei romaneşti şi, implicit, a romanului. Acţiunea acestui tip de roman este fragmentata şi structurată pe mai multe planuri narative, neavând deci coerenţă. Personajele sunt complexe, rotunde şi nu pot fi încadrate într-o anumită categorie. Acestea sunt prezentate prin perspectivism,făcându-se cunoscuta tehnica oglinzilor paralele care-i relativează imaginea. Analiza şi confesiunea sunt tehnici foarte des folosite în acest tip de roman. Liviu Rebreanu este cel care a scris o operă reprezentativă acestei specii, şi anume romanul « Ion ». Acesta este format din două părţi, « Glasul pământului » şi « Glasul iubirii ». în centrul operei se afla Ion, un bărbat de la sat obsedat de dorinţa de a deţine cât mai mult pământ, lucru de la care, aşa cum bine ştim, i se trage până la urma nenorocirea şi pentru care distruge vieţi nevinovate. Pentru a evidenţia foarte bine caracterul complex al acestui personaj se folosesc tehnici narative moderne, cum ar fi analiza psihologică. În acest mod ne-am putut da seama de aspecte pe care în alt mod nu le-am fi putut identifica. Aşa cum spuneam, fixaţia lui Ion pentru pământ duce la urmări din cele mai nefericite, personajul fiind agresiv, impulsiv şi fără scrupule, dar beneficiind de asemenea şi de o inteligenţă pragmatică deosebită. În el se dă o bătălie continua între avere şi iubire, acestea fiind tratate separat în cele două părţi despre care am vorbit. Nu reuşeşte niciodată să beneficieze de niciuna dintre ele, sfârşind chiar omorât în timp ce încerca să o viziteze pe Florica, fată frumoasă, dar săracă pe care o iubea dar la care trebuise să renunţe pentru a se putea căsători cu Ana, o fată urâtă şi bogată.

Romanul modern subiectiv reprezintă ultima etapă studiată a evoluţiei prozei romaneşti. Principalele caracteristici sunt prezenta personajului hiperlucid şi hiperanalitic şi a tehnicilor narative de redare a subiectivităţii : memoria afectivă, memoria involuntară, etc. Personajul narator este cel care ne prezintă întâmplările. O altă caracteristică este lipsa continuităţii, naraţiunea fiind structurată pe mai multe planuri narative. Romanul « Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război » scris de Camil Petreacă este format din două părţi aparent distincte, legate prin perspectivă unică a personalului narator : Stefan Gheorghidiu. Prezintă două experienţe fundamentale din viaţa personajului, dragostea şi războiul, ambele lăsând urmă de neşters şi de neuitat. Prima parte a romanului relatează felul în care Stefan şi-a cunoscut soţia, pe Ela, şi incertitudinea acestuia : îl înşeală sau nu aceasta ? putem spune cu certitudine că aceasta nesiguranţa este cea care îi otrăveşte încetul cu încetul viaţa şi care reprezintă de fapt, prima parte a romanului. La sfârşitul acesteia, Stefan este încorporat în cadrul armatei, şi aici începe « Întâia noapte de război ». se prezintă mediocritatea şi starea jalnică a serviciului militar şi pericolul în care se aflau în mod permanent soldaţii din cauza acestora. Aici, confruntat cu experienţa iminenta a morţii, Stefan Gheorghidiu îşi dă seama de lucrurile cu adevărat importante din viaţa unui om. Faptul că Ela îl înşeală sau nu nu mai reprezintă pentru el nimic, aşa că, în final, îi lasă acesteia toată averea şi, aşa cum el însuşi spune, « tot trecutul ».

În pagina următoare vom compara speciile discutate mai sus, pentru a putea evidenta ceea ce le deosebeşte şi, în special, felul în care proza noastră e evoluat de-a lungul timpului. Aşa cum am văzut, totul a început de la nişte personaje fabuloase, ori pozitive, ori negative şi înzestrate cu puteri din cele mai neobişnuite. Acestea parcurgeau un traseu iniţiatic presărat cu probe şi, în final, reuşeau să învingă răul şi să îşi primească binemeritată răsplata. Pasul următor are în centru o întâmplare semnificativă şi ruptă din banal, desfăşurată pe parcursul a două planuri narative. Nuvelă reprezintă un mare pas înainte, accentul fiind pus pe personaj şi nu pe acţiune. Veridicitatea şi obiectivitatea îşi fac pentru prima oară simţită prezenţa şi întâlnim de asemenea şi tehnici narative moderne, cum ar fi analiza psihologică. Romanul tradiţional prezintă pentru prima oară un număr mare de personaje şi o acţiune complexă şi structurată logic şi cronologic, dar personajele sunt în continuare plate şi încadrabile într-o anumită tipologie. Nu putem spune acelaşi lucru şi despre romanul modern obiectiv, unde acţiunea este structurată pe mai multe planuri narative, iar personajele sunt rotunde. Identificăm din nou tehnicile narative moderne, pe care le găsim şi în romanul modern subiectiv. Aici, personajul devine narator şi este hiperanalitic şi hiperlucid. Am observat că de-a lungul timpului, acţiunea devine din ce în ce mai complexă şi mai profundă, întâmplările relatate afectând tot mai tare personajele. Binele nu mai iese mereu învingător şi, de multe ori, sfârşitul poate fi interpretat în diferite moduri, în funcţie de cititor. Personajele centrale devin mai apropiate de realitate, în romanul modern şi chiar şi în cel tradiţional nemaiîntâlnit elemente ale fabulosului. Veridicitatea este tot mai mult valorificata, precum sunt şi trăirile interioare ale personajelor. Viaţa acestora nu are un curs drept şi nu mai întâlnesc numai obstacol în care trebuie să îşi dovedească vitejia, ci şi forţa emoţională şi afectivă.

Acestea fiind spuse, observăm că literatura noastră a cunoscut o evoluţie spectaculoasă, ajungând în final să o putem considera la nivelul celei străine. Datorită personajelor, a acţiunii şi a tehnicilor narative din ce în ce mai complexe, romanul modern subiectiv, ultima fază a acestei evoluţii, reflectă foarte bine realitatea şi este mult mai apreciat de către critici. Literatura noastră a ajuns astfel să fie cunoscută şi peste hotare şi chiar să se bucure de un oarecare succes. Din punctul meu de vedere, aceasta a ajuns la un nivel cu totul neaşteptat şi se poate oricând compara cu marile literaturi ale lumii.

Saftoiu Corina, XU

Published in: on Martie 1, 2010 at 1:04 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://ingeniumliteratura.wordpress.com/2010/03/01/literatura-romana-evolutie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: