proza româneasca

Patricia Pecol, X U

Cuvântul “proză” provine din francezul “prose” şi înseamnă “discurs care înaintează în linie dreaptă”. Proza se defineşte de obicei în opoziţie cu poezia, ca formă a discursului oral sau scris, ca mod de expresie ce nu este supus versificaţiei.

Proza epică (narativă) este modalitatea de comunicare orală sau scrisă prin care autorul îşi exprimă concepţia despre lume şi viaţă în mod indirect, apelând la naraţiune, descriere, dialog şi personaje. Din punct de vedere al conţinutului comunicării, proza poate fi: ştiinţifică, filozofică, beletristică, publicistică, memorialistică; iar după curentele literare ce se manifestă în compoziţia narativă a operei literare, proza este romantică, realistă, naturalistă, fantastică, etc. Speciile narative sunt reprezentate de basm, povestire, nuvelă şi roman.

Basmul este o specie a genului epic, de întindere medie, având în centru un conflict moral (bine-rău), din care binele iese întotdeauna triumfător. Basmul ilustrează o altă lume decât cea reală, faptele povestite petrecându-se într-un ţinut îndepărtat, peste mări şi ţări, la capătul lumii. Personajele basmului sunt fabuloase, acestea având puteri supranaturale, fiind capabile de a se metamorfoza. Personajul principal are probe de trecut şi obstacole de învins, parcurgând un traseu iniţiatic, cu scopul de a demonstra virtuţi morale excepţionale.

Basmul “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult. Ca orice basm, acesta ilustrează o altă lume decât cea reală, personajele fiind împăraţi şi crai, Sfânta Duminică, animale şi gâze fermecate, eroi cu trăsături fabuloase, alături de personaje realiste aduse de Ion Creangă din Humuleştiul natal, ceea ce-i conferă acestei creaţii o originalitate inconfundabilă. Basmul cultivă înalte principii morale prin personajele pozitive şi condamnă nedreptatea, răutatea şi minciuna întruchipate de cele negative. Personajele sunt reale şi fabuloase, acestea din urmă având puteri supranaturale şi putându-se metamorfoza în animale, plante, insecte sau obiecte ori pot să reînvie, prin leacuri miraculoase, pe cei care sunt omorâţi. Tema basmului este aceeaşi ca a basmelor populare, în genere, şi anume triumful binelui asupra răului. Călătoria pe care o face Harap-Alb pentru a ajunge împărat este o iniţiere a flăcăului în vederea formării şi maturizării lui, ceea ce face din el un personaj de Bildungsroman. Naraţiunea basmului este făcută la persoana a III-a, îmbinând supranaturalul cu realul.

Povestirea este o specie a genului epic, de dimensiuni mai reduse decât nuvela şi mai întinsă decât schiţa, care se limitează la nararea unui singur fapt epic şi are un număr redus de personaje. Relatarea este la persoana I, făcută de către narator, care este de cele mai multe ori personaj subiectiv. În povestire, întâmplarea relatată este una deosebită, desprinsă de banal. Trebuie să existe un adevărat ceremonial al povestirii, în care să existe formule de captare a atenţiei şi întrebări retorice.

„În mijlocul lupilor” de Vasile Voiculescu este o povestire în ramă, în care se acordă importanţă naratorului şi actului narării. Din punct de vedere compoziţional, povestirea este alcătuită dintr-un fragment iniţial şi unul final, ceea ce constituie cadrul (rama), în interiorul căruia este inserată o întâmplare. Cadrul este reprezentat de interiorul unei camere unde un grup de prieteni discută despre vânătoare, şi în componenţa cărora se află şi naratorul care povesteşte o întâmplare petrecută cu mulţi ani în urmă, care constituie povestirea propriu-zisă. Povestirea întâmplărilor este de dimensiuni mici şi se face folosind naraţiunea la persoana I, întrucât naratorul participă la întâmplările narate. Povestitorul relatează astfel o întâmplare îmbinată cu fantasticul, o aventură care oscilează între fabulos şi real, pe care a trăit-o alături de personajul principal, Luparul.

Nuvela este o specie a genului epic, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict unic, concentrat; personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, în funcţie de contribuţia lor la desfăşurarea acţiunii. Aceasta prezintă o intrigă riguros construită, cu fapte verosimile, accentul fiind mai mult pus pe definirea personajului decât pe acţiune, având o evidentă tendinţă de obiectivare a perspectivei narative.

„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realistă, având o structură riguroasă, unde fiecare episod aduce elemente esenţiale şi absolut necesare pentru firul epic. Întâmplările din cele 17 capitole se află în ordinea cronologică a desfăşurării acţiunii şi sunt integrate de cuvintele rostite de bătrână la începutul şi finalul nuvelei. Conflictul social şi psihologic se desfăşoară între aceste două norme etice, reliefând un destin tragic, previzibil, aflat în chiar profunzimile sufletului omenesc. Tema o constituie consecinţele nefaste pe care lăcomia pentru bani le are asupra individului, hotărându-i destinul, pe măsura abaterilor de la principiile etice fundamentale. Perspectiva narativă este reprezentată de naratorul omniscient şi de naraţiunea la persoana a III-a a unor fapte verosimile, la care participă personaje puţine dar construite solid, cu puternice trăsături de caracter, motivate de firea şi structura morală a fiecăreia dintre ele.

Romanul este o specie a genului epic, de mare întindere, cu o acţiune complexă şi complicată, desfăşurată pe mai multe planuri narative, cu un număr mare de personaje, complex caracterizate, angrenate în conflicte puternice. Principalul mod de expunere este naraţiunea.

„Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un roman tradiţional, în care naratorul este omniprezent şi omniscient, realizând perspectiva narativă prin folosirea persoanei a III-a. Tema romanului ilustrează lumea arhaică a satului românesc, sufletul ţăranului moldovean ca păstrător al lumii vechi, al tradiţiilor şi al specificului naţional, cu un mod propriu de a gândi, a simţi şi a reacţiona în faţa problemelor cruciale ale vieţii, apărând principii fundamentale de viaţă, statornicite din vremuri imemoriabile. Acţiunea romanului este simplă, subiectul având un singur fir epic, şi anume drumul parcurs de Vitoria Lipan în căutarea soţului ei, Nechifor. Călătoria iniţiatică făcută de către fiul ei, Gheorghiţă, este un drum al maturizării şi al încercării limitelor, la capătul căruia el va prelua atributele tatălui, căci viaţa va continua, dar cu o altă generaţie. Această evoluţie a lui Gheorghiţă poate fi comparată cu formarea şi maturizarea lui Harap-Alb din basmul lui Ion Creangă, prezentată însă într-un alt stil.

„Ion” de Liviu Rebreanu este considerat primul roman realist obiectiv din literatura română. Acesta răspunde cerinţei modernismului lovinescian de sincronizare a literaturii autohtone cu cea europeană prin faptul că are caracter obiectiv, utilizând sondajul psihologic în construirea personajelor, fiind un roman realist, social, obiectiv şi modern. Romanul este o monografie a realităţilor satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea, ilustrând conflictul generat de lupta aprigă pentru avere, într-o lume în care statutul social al omului este stabilit în funcţie de pământul pe care îl posedă. Personajul central al cărţii, Ion al Glanetaşului, este reprezentativ pentru colectivitatea umană din care face parte, prin mentalitatea clasei ţărăneşti şi a vremurilor căreia îi aparţine. Liviu Rebreanu este prin excelenţă un narator omniscient, care povesteşte evenimentele la persoana a III-a, modalitatea narativă remarcându-se prin absenţa mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese obiectivitatea acestuia faţă de evenimente şi personaje.

„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este un roman modern subiectiv, de analiză psihologică. Autorul surprinde drama intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salvează prin conştientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăieşte tragismul unui război absurd, văzut ca iminenţă a morţii. Dacă prima parte este o ficţiune, deoarece prozatorul nu era căsătorit şi nici nu trăise o dramă de iubire până la scrierea romanului, partea a doua este o experienţă trăită, scriitorul fiind ofiţer al armatei române, în timpul primului război mondial. Romanul este scris la persoana I, naratorul personaj identificându-se în partea a doua cu autorul. Modalitatea narativă se remarcă prin prezenţa mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente până la substituirea lui de către personaj.

După părerea mea, evoluţia speciilor narative în proza românească de la basm la povestire, nuvelă până la roman este influenţată atât de realităţile istorice şi sociale care au avut loc în România între sfârşitul secolului al IX-lea şi mijlocul secolului al XX-lea, cât şi de personalităţi ale culturii naţionale, cum au fost Titu Maiorescu, care are meritul de a fi descoperit şi încurajat afirmarea marilor clasici ai literaturii române şi Eugen Lovinescu, care a trasat noi direcţii de dezvoltare a literaturii române prin iniţierea curentului literar numit modernism.

Published in: on Martie 1, 2010 at 1:38 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://ingeniumliteratura.wordpress.com/2010/03/01/proza-romaneasca/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: