Eu cred în hazard!

Ea este Maria, un element derizoriu, insignifiant în acest univers.Maria este trează, conştientă de propria ei persoană.Maria ştie cum o cheamă, unde locuieşte, ştie că este elevă la liceu, ştie cine îi sunt prietenii, ştie ce i se pare abominabil, dar şi sublim.Ea ştie că nu este infailbilă, acceptă faptul că este versatilă, că detestă cuvântul „absolut” şi că a adoptat o atitudine agnostică.Maria obişnuia să jinduiască după o viaţă bazată pe clemenţă şi muncă asiduă, ferventă pentru a îi ajuta pe cei în nevoie.Se vedea pe sine la o vârstă înaintată, căzând pradă unei decreptitudini acute, însă având satisfacţia că şi-a îndeplinit scopul, că omenirea îi mulţumeşte şi îi slăveşte numele.

Navigând intr-o zi pe internet, Maria a întâlnit afirmaţia lui Platon care zicea că trei elemente sunt implicate în cunoaşterea unui lucru: că lucrul este adevărat, că îl credem adevărat, iar credinţa este justificată.Acesta a fost momentul de resurecţie al Mariei.A început să fie perplexă, să îşi pună întrebări, fără a eluda niciun aspect al nedumrerilor ei.Se întreba, de exemplu, în fiecare zi, dacă putem şti ceva cu adevărat.Răsfoind într-o dupămasă de sâmbătă o carte, privirea îi cazu asupra unor rânduri aparent obişnuite.John Fardon, apărea din necunoscut şi răspundea întrebarii ei:

-Filozofii s-au întrebat întotdeauna cum anume putem şti ceva şi se pare că nu există, logic, absolut nimic, niciun lucru de care să putem fi siguri.

Dacă nu te afli în California, de unde şti că ea există? Maria a început să trateze viaţa cu indulgenţă, acceptându-şi propriul destin, dar fiind neserioasă şi lăsând deoparte ţelurile măreţe pe care le avusese cu doar câteva zile înainte.Considera viaţa ca fiind presărată cu numeroase elemente intempestive, istoria cunoscută de noi ca fiind numai o reflexie a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat in trecut, iar viitorul ca fiind ceva prestabilit, imuabil.

Eu sunt Maria.Probabil mă consideraţi o nihilistă.De fapt, sunt doar o sceptică, o perfecţionistă dezamăgită.Devastatoare disensiuni pot lua naştere între mine şi voi, cei care nu vă întrebaţi nimic, ci trataţi totul cu naivitate şi deplină încredere.Consider viaţa ca fiind ceva ce noi, oamenii, nu putem transcende, este un plan acceptat şi respectat, un plan stabilit de o forţă exterioară, supranaturală.De aceea, eu iau deciziile în funcţie de instinct, căci experienţele dobândite în lungul vieţii nu sunt decât nişte obiecte pe care le aşezi cu grijă într-un rucsac înaintea plecării în drumeţie, pentru ca mai apoi să constaţi că nu ţi-au folosit la nimic.Te-ai întors acasă fără ca acele obiecte să îţi fi fost utile măcar puţin.

Acum că am dat drumul pisicii în mijlocul porumbeilor, iar voi sunteţi complet consternaţi, mă obişnuiesc cu ideea că mă considerati abjectă şi că mă veţi ostraciza total.În caz contrar, nu îmi spuneţi nimic, lăsaţi-mă să trăiesc cu impresia mea, cu satisfacţia dementă că sunt o bizară şi că voi trăi solitar tot restul vieţii.

Ţunea Raluca

IX R

Published in: on Aprilie 26, 2010 at 1:23 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://ingeniumliteratura.wordpress.com/2010/04/26/eu-cred-in-hazard/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: